Pe data de 22 februarie 2015 la Biserica Baptistă Română din Metropola Chicago a avut loc Serviciul divin special de instalare ca și păstor al fratelui Adrian Neiconi. La această sărbătoare a bisericii au participat următorii frați păstori: Eusebiu Rusu, Daniel Mariș, Sorin Covaci, Teofil Cocian, Sorin Sabou, Dinu Pop, Deliu Ionuț, Nelu Urs, Puiu Sârbu, Ianoș Lucaci, Ovidiu Dobria, Ed Scearce, Michael McKeaton. De asemenea a participat George Predescu, Consulul general al României la Chicago. Îi dorim fratelui Adrian Neiconi multă putere de slujire și binecuvântările Domnului îl lucrarea pe care o are de făcut.
Intrarea în Ierusalim
Școala duminicală, 29 martie, 2015
Intrarea în Ierusalim
Matei 21.1-11
Versetul de aur: Matei 21.9
Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, un cuvânt foarte cunoscut; de aceea, pericolul, acum la începutul mesajului, este să ne deconectăm total, fiecare dintre noi crezând că știm tot ce scrie aici. Noi avem datoria de a auzi întotdeauna proaspăt Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea vă îndemn la veghere încă de la început, pentru ca tot ceea ce avem aici să fie primit de fiecare dintre noi. Meditația aceasta are un mesaj simplu în două părți. Mai întâi, vreau să ne adâncim în a înțelege cât mai clar ce face Isus, pentru ca oamenii să cunoască ceva despre El, iar în al doilea rând vreau să vedem ce au priceput cei care au văzut și au auzit ce a spus Isus, și ce au făcut. [Read more…]
Isus și slăbănogul
Școala duminicală, 22 martie, 2015
Isus şi slăbănogul
Ioan 5:1-16
Versetul de aur: Ioan 5.15
Ioan prezintă o diversitate de oameni cu care Se întâlneşte Mântuitorul – de la bărbaţi care stau sub smochin şi-şi citesc Biblia, până la cărturari, la membri în Sinedriu, la femei din Samaria, la bolnavi în Ierusalim. Dacă-i citiţi pe fiecare în paralel cu ceilalţi, veţi vedea o diversitate de moduri în care Cristos Se apropie de oameni. Observaţia-cheie pentru mesajul care urmează este aceasta: De foarte multe ori faci un bine şi iese rău. Pe marginea unui râu o broască ţestoasă stătea de vorbă cu un scorpion. Scorpionul îi spune: N-ai vrea să mă treci şi pe mine pe malul celălalt? Broasca îi răspunde: N-am curajul s-o fac. Mi-e frică să nu mă înţepi. Scorpionul îi zice: Cum aş putea să fac asta, când aş fi deasupra ta, în timp ce traversăm râul?! Dacă te-aş înţepa atunci, aş muri şi eu. Unde-i logica? Broasca îi spune: Dacă lucrurile stau aşa, urcă şi traversăm râul. După ce au trecut de jumătatea râului, broasca simte o înţepătură puternică şi, în timp ce se scufundau, broasca îl întreabă pe scorpion: Unde este logica acestei înţepături? Scorpionul îi răspunde: Despre ce logică vorbeşti? Îmi stă în natură să înţep, ori de câte ori am o victimă în apropiere. [Read more…]
Isus și Nicodim
Școala duminicală, 15 martie, 2015
Isus şi Nicodim
Ioan 3:1-12
Versetul de aur: Ioan 3.5
Mă întreb dacă ştiţi vreo persoană care s-a întors la Dumnezeu după 70 de ani. Cunoaşteţi astfel de cazuri? Eu n-am reuşit să găsesc. Am început cu această întrebare pentru următorul motiv: cu cât omul înaintează în vârstă, cu atât se întoarce mai greu la Dumnezeu.
Un predicator scoţian din veacul al XIX-lea şi-a întrebat pe 253 din prietenii săi la ce vârstă s-au întors la Dumnezeu. Rezultatele pe care le-a primit omul acesta sunt următoarele: cei care s-au întors la Dumnezeu până la 20 de ani – în număr de 138; între 20 de ani şi 30 de ani – 85; între 35 şi 40 – 22; între 40 şi 50 – doar 4; între 50 şi 60 – doar 3; între 60 şi 70 – doar unul, iar peste 70 – nici unul. [Read more…]
Isus la nunta din Cana Galileii
Școala duminicală, 8 martie 2015
Isus la nunta din Cana Galileii
Ioan 2:1-12
Versetul de aur: Ioan 2.11
Sarcina este grea de data aceasta, pentru că Ioan capitolul 2 este unul dintre textele uzate, tocite. Auzi de Nunta din Cana şi te-ai tras din priză. Un înţelept danez spunea: „Marea tragedie a creştinismului de astăzi este că, deşi Cristos a transformat apa în vin, Biserica a transformat vinul în apă.“ Un mesaj al plinătăţii, al curăţirii, pe care l-a adus Cristos, a fost diluat. Ceea ce a adus Mântuitorul să fie din belşug oamenii au îndoit, oamenii au lungit – oamenii au dat înapoi, s-au dus din nou în locul din care Cristos a vrut să-i smulgă, să-i ia de acolo. [Read more…]
Isus și Natanael
Școala duminicală, 1 martie 2015
Isus şi Natanael
Ioan 1:43-51
Verset de aur: Ioan 1.49
Privind la oamenii care s-au întâlnit cu Isus, avem de învăţat de la Isus cum să vorbim altora despre El. De data aceasta, vom discuta în special despre prejudecăţi, atunci când Îl împărtăşeşti pe Cristos. Ştim că întotdeauna operăm cu prejudecăţi. Când cineva spune despre cineva ceva, tu ştii imediat anumite lucruri despre acea persoană şi îl judeci, îl vezi, te gândeşti la el prin lucrurile pe care le ştii – lucruri care pot fi adevărate sau neadevărate. Prejudecăţile te pot împinge la acţiune sau te pot opri de la a face ceva. Atât cei ce proclamă Cuvântul, care Îl împărtăşesc pe Cristos, au prejudecăţi, cât şi cei care ascultă Cuvântul. [Read more…]
Luminătorul – octombrie – noiembrie 2014
Revista Luminătorul la 100 de ani. Acest număr centenar poate fi accesat aici.
Păstorii la nașterea lui Isus
Școala duminicală, 22 februarie, 2015
Păstorii la naşterea lui Isus
Luca 2: 8-20
Verset de aur: Luca 2.20
Avem de învăţat de la aceşti oameni foarte simpli, de la nişte păstori. Cum s-au purtat ei când au auzit vestea aceasta? Ce hotărâre au luat? Ce s-a întâmplat în viaţa lor? [Read more…]
Mântuitorul, Cristos Domnul
Școala duminicală, 15 februarie, 2015
Mântuitorul, Cristos Domnul
Luca 2:1- 20
Verset de aur: Luca 2.10-11
În încercarea de a vedea cum duci vestea naşterii Mântuitorului unuia din Imperiu – grec, roman, ce-o fi fost Teofil – şi cum duci vestea naşterii Mântuitorului unor evrei, este de folos dacă citim în paralel Luca 2 şi Matei 2. Îîntotdeauna audienţa modelează mesajul. În textul din Luca se menţionează în mod unic, cu ocazia naşterii Lui, că Isus a venit ca şi Salvator. Matei nu vorbeşte niciodată despre Isus în acest fel: „Iată Mântuitorul!“ Nici Ioan nu o face, cu excepţia lui Ioan 4 cu 26, nici Marcu – doar Luca. De asemenea, contextul în care face această afirmaţie este esenţial pentru captarea înţelesului acestei afirmaţii unice, cu ocazia naşterii Lui. Totul se petrece într‑un context bine definit în istorie. Cezar August a dat poruncă pentru ca toţi, din toată lumea, cu precădere din Palestina, toţi oamenii să vină să se înscrie. Cine este Cezar August? Pentru început, în două fraze, trebuie menţionat că primul împărat roman care a primit titlul de Augustus a fost Octavian. Octavian a domnit din 27 î.Cr. până în 14 d.Cr. La început a fost un triumvirat, trei conducători ai Imperiului: Octavian, Antoniu şi Lepidus. A fost bătălie între Octavian şi Antoniu la Actium, unde Antoniu a pierdut şi, împreună cu Cleopatra, împărăteasa Egiptului, s-au sinucis. În 27, ca urmare a unei ascensiuni puternice, Senatul roman dă unui împărat un titlu care până atunci doar zeii îl primeau, şi anume acela de Augustus, care tradus înseamnă „cel preaînalt“. Omul acesta – cel mai puternic la vremea lui, din lumea locuită, cunoscută –este folosit de Dumnezeu pentru a împlini o profeţie, şi anume cea referitoare la când Îşi trimite Fiul în lume. [Read more…]
Împăratul de curând născut
Școala duminicală, 8 februarie, 2015
Împăratul de curând născut
Matei 2:1-12
Verset de aur: Matei 2.2
Vom privi evenimentul naşterii Mântuitorului din perspectiva Evangheliei după Matei. Dacă, de exemplu, Luca relatează despre naşterea Mântuitorului în aşa fel încât unul dintre Neamuri, un roman, Teofil, să capteze cât mai bine sensul a ceea ce s-a întâmplat, Matei scrie evreilor. El construieşte şi redă naraţiunea în aşa fel încât nişte evrei să-i prindă mai puternic, mai profund, sensul. Luca spune: „Vi s-a născut un Mântuitor: Cristos, Domnul.“ Matei spune: „Unde este Impăratul de curând născut al iudeilor?“ [Read more…]
- « Previous Page
- 1
- …
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- …
- 34
- Next Page »