SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm care sunt principiile unei vieți trăite în libertatea oferită de credința în Domnul Isus. Să explicăm care sunt legăturile dintre lege, credință și dragoste și cum putem să trăim în lumina acestor realități în calitate de credincioși creștini. 

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 5:1-15

VERSETUL DE AUR: Galateni 5:14

„Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.”  – Galateni 5:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul Scripturii din lecția de astăzi marchează o tranziție în învățătura Apostolului Pavel către creștinii din Galatia. Până aici, Pavel și-a apărat chemarea și lucrarea (Galateni 1:9-11) și a oferit un înțeles proaspăt cu privire la Lege (3:21-22), mai ales în ceea ce-i privește pe copiii lui Dumnezeu. 

Printre galateni se aflau așa-numiții iudaizatori, oameni care credeau că e absolut necesar să respecți legile și tradițiile evreiești dacă vrei să fii mântuit (Galateni 2:14). Aceste învățături străine au dus la tensiuni între faptele legii și exprimarea credinței (Galateni 3:1-14). 

Puțin înainte de textul de astăzi, Pavel face referire la istoria nevestelor lui Avraam, Agar și Sarah (Galateni 4:21-23). Pavel amintește cititorilor despre nașterea lui Isaac (prin Sarah) și a lui Ișmael (prin Agar). Scopul lui Pavel cu aceste relatări este ca să-i dea exemplu pe descendenții spirituali ai lui Isaac ca fiind persoane libere de vechiul legământ, copii ai promisiunii lui Dumnezeu (Galateni 4:28). Prin contrast, Pavel îi descrie pe descendenții spirituali ai lui Ișmael ca persoane aflate în robia vechiului legământ, care nu vor experimenta niciodată moștenirea copiilor lui Dumnezeu (4:30). Mesajul lui Pavel e clar: binecuvântarea lui Dumnezeu se moștenește numai prin credință și nu prin respectarea legii. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Lupta pentru credință (Galateni 5:1)
   • Realizată de Domnul Isus (v. 1a)
   • Prin renunțarea la jug (v. 1b)
2. Căutarea libertății (Galateni 5:2-6)

• Privind la lege (v. 2-4)
• Privind la dragoste (v. 5-6)

3. Obstacole în calea libertății (Galateni 5:7-12)

• Convingerea (v. 7-10)
• Persecuția (v. 11-12)

4. Paradoxul libertății (Galateni 5:13-15)

• Respingerea cărnii păcătoase (v. 13)
• Împlinirea legii (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Jugul robiei despre care scrie Pavel în v. 1 est jugul păcatului care foarte lesne ne poate cuprinde. Ce putem face practic pentru a abandona și a ne feri de acest jug? Cum ar putea să ne ajute textul din Efeseni 6:10-18?
• Libertatea despre care învățăm în v. 13 este un principiu foarte important. În ce fel ne-ar putea împiedica o înțelegere bună a libertății lucrarea de evanghelizare? Vezi și 1 Corinteni 10:23-33.
• Pavel scrie în textul de astăzi despre comportamente neadecvate în biserica lui Cristos (v. 15). Cum am putea evita astfel de comportamente care afectează unitatea și mărturia bisericii? Vezi și Ioan 13:35.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Chiar dacă creștinii sunt liberi de cerințele legii, Pavel îi învață pe galateni că o astfel de libertate necesită o dragoste activă pentru cei din jur. Această dragoste este testul prin care un credincios poate vedea dacă-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu. Să ne cercetăm pe noi înșine să vedem dacă-i iubim cu adevărat pe frații și surorile noastre în Domnul Isus. Există ceva care ne împiedică să-i iubim pe ei și pe Domnul? E posibil ca propria noastră definiție a libertății să stea în calea dragostei noastre?

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce înseamnă ca cineva să fie copil al lui Dumnezeu prin credința în Domnul Isus. Să facem o comparație dintre viața trăită sub lege și viața de credință în Domnul Isus. Să discutăm despre calitatea de moștenitor al lui Dumnezeu și implicațiile acesteia pentru viața de zi cu zi. 

TEXTUL LECȚIEI: GALATENI 3:18-29

VERSETUL DE AUR: GALATENI 3:29

„Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” – Galateni 3:29

CONTEXTUL LECȚIEI

Creștinii galateni erau o comunitate de credincioși ce trăiau în regiunea Galatia în Turcia de astăzi. Călătoriile misionare ale lui Pavel l-au purtat prin această regiune. Citim despre aceste călătorii misionare la Fapte 13-14, și Fapte 16:1-18:22). Nu se știe exact când a scris Pavel această epistolă către galateni, însă știm că aceștia primiseră mesajul Evangheliei de la Pavel (Galateni 1:11-12) însă erau unii în acea comunitate care încercau să modifice acest mesaj. Aceste persoane spuneau că circumcizia și respectarea legii lui Moise sunt cerințe obligatorii pentru mântuire. Pavel s-a opus acestor învățături și a spus că sunt dintr-o altă evanghelie. Cei care susțineau aceste lucruri se numeau iudaizatori pentru că le cereau celor dintre neamuri să accepte semnele distinctive ale legii iudaice. E ușor de înțeles poziția iudaizatorilor. Din punctul lor de vedere, Israelul continua să fie poporul ales al lui Dumnezeu. Lui Israel i se revelase Dumnezeu, Israel primise legea din partea Domnului și de asemenea cu Israel făcuse Dumnezeu legământ (Geneza 17:7-14).

Pavel a implorat bisericile din Galatia să respingă orice modificare a mesajului Evangheliei lui Cristos (Galateni 1:7-9). Prin Domnul Isus, promisiunea mântuirii trebuie relevată întregii omeniri (3:6-9), iar acest adevăr al mântuirii trebuie de asemenea să unească pe credincioși. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Moștenirea (Galateni 3:18-19a)

• Promisă (v. 18)
• Aspecte cu privire la lege (v. 19a) (v. 2-4)

2. Legea (Galateni 3:19b-21)

• Adăugată pentru păcate (v. 19b-20)
• Limitările legii (v. 21)

3. Credința (Galateni 3:22-25)

• Promisă în Cristos (v. 22-23)
• Deficiențele legii (v. 24-25)

4. Unitatea (Galateni 3:26-29)

• Rezultată din credință (v. 26-27)
• Indiferent de lege (v. 28-29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Lecția de astăzi vorbește despre promisiunea lui Dumnezeu. Având în vedere această promisiune, cum trebuie să trăim diferit de cei din lume care nu beneficiază de această promisiune? Consultați și 2 Corinteni 6:16b-7:1 și 2 Petru 1:3-11). 
• În contextul discuției cu privire la Lege și neprihănire (v. 21) în ce fel folosesc creștinii faptele bune pentru a obține favoruri de la Dumnezeu și de la alții? Care ar trebui să fie rolul faptelor bune în viața credincioșilor?
• De ce spune Pavel că Legea este inadecvată în a ne ajuta să ajungem la neprihănire? Cum trăim noi astăzi, în calitate de credincioși creștini pentru a arăta că neprihănirea noastră vine de la Domnul Isus, însă Legea e încă importantă pentru noi? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Venise timpul ca biserica din Galatia să se maturizeze. În primul rând ei trebuia să demonstreze că nu mai trăiesc sub lege ca mijloc de obținere a neprihănirii. Credincioșii din Galatia trebuiau să înțeleagă că sunt moștenitori ai lui Dumnezeu, cu drepturi depline la promisiunile pentru cei din familia lui Dumnezeu. 

În al doilea rând, ei trebuia să înțeleagă că respectarea Legii lui Moise nu mai era semnul distinctiv al copiilor lui Dumnezeu. Evreu și dintre neamuri, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, toți puteau moșteni binecuvântările lui Dumnezeu. 

Ne punem noi oare nădejdea în altceva decât vestea bună a Evangheliei Domnului Isus? Haideți să renunțăm la orice altceva și să-L facem pe Domnul Isus cu adevărat Domn în viețile noastre, trăind cu încredințarea că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu! Iar modul în care ne trăim viața să reflecte aceste realități!

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm în ce fel participă activ Duhul Sfânt în viața credincioșilor. Să dăm exemple din Scriptură de situații în care Duhul Sfânt a mijlocit pentru credincioși. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 8:18-30

VERSETUL DE AUR: Romani 8:18

„Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” – Romani 8:18

CONTEXTUL LECȚIEI

În textul de astăzi găsim apoi o legătură de mare frumusețe între suferințe și slavă (glorie), prin locuirea Duhului în noi. Duhul ne dă sentimentul că suntem fii, și este totodată și arvuna și un descoperitor al gloriei, în timp ce trăim în această lume de păcat. Creația este în starea care rezultă din cădere; dar harul face că, pe de altă parte, ea așteaptă să fim introduși în glorie, pentru eliberarea sa. Trebuie să fie astfel: creația lipsită de pricepere nu poate fi adusă în odihna gloriei lui Dumnezeu, când moștenitorii pentru care este pregătită această glorie nu sunt încă acolo. Ea așteaptă descoperirea fiilor. În libertatea harului, ea nu poate intra; pentru că această libertate este inteligentă și spirituală, o „mântuire a sufletelor” dar libertatea gloriei va fi și eliberarea ei. Ea a fost supusă deșertăciunii – nu de bunăvoie, ci din cauza altuia, adică a lui Adam – dar niciodată pentru a rămâne în această stare. Și ea își va găsi eliberarea în libertatea gloriei; pentru că această expresie de „libertatea gloriei” cuprinde starea lucrurilor în totalitate, nu numai relația sufletelor cu Dumnezeu.

Aceasta este expunerea generală a apostolului. Și aici găsim prima și cea mai directă aluzie la hotărârile lui Dumnezeu pe care le conține Epistola către Romani. Găsim ceva cu privire la aceste hotărâri, privitoare la iudei, în capitolul 11; dar aici apostolul ne prezintă rezultatul general în sfera gloriei Fiului Omului, deși neatingând decât pe scurt subiectul în raport cu eliberarea care aici cuprinde creația întreagă. Dar constată acest adevăr în mod general.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Suferințele de acum (Romani 8:18-25)

• Slava ce se va arăta (v. 18)
• Așteptări mărețe (v. 19-25)

2. Dumnezeul prezent (Romani 8:26-30)

• Ajutorul Duhului (v. 26-27)
• Planul suprem (v. 28-30)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Apostolul Pavel face o comparație între suferințele de acum și slava viitoare. Cum putem să trăim în acest echilibru în care facem față cu succes problemelor din viață fără a ne pierde nădejdea? Care sunt barierele care ne împiedică să găsim acest echilibru atât de important?
• Cum putem să înțelegem și să explicăm și altora faptul că întreaga creație suferă datorită păcatului? Ce putem face ca să ameliorăm această suferință?
• În versetul 25 citim despre răbdare. Mulți dintre noi sunt însă nerăbdători. În ce fel ne afectează nerăbdarea relația cu Dumnezeu? Cum putem să ne dezvoltăm răbdarea? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Creștinii au o nădejde care persistă prin încercările vieții. În afara credinței în Cristos, această speranță nu este posibilă. Totuși, vedem și experimentăm suferința. Dacă însă ne uităm numai la suferință, devenim miopi și nu vedem restul realității. Numai cu privirea asupra slavei noastre viitoare pot creștinii nu numai să îndure greutăți, ci și să prospere în speranța promisiunilor lui Dumnezeu. Deși nădăjduim în viitorul glorios în Cristos, mai avem lucruri de făcut. Fie ca noi, ca oameni care am murit împreună cu Cristos și care trăim din nou în Duhul, să fim lumi strălucitoare ale prezenței și dragostei lui Dumnezeu în lume!

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce înseamnă să murim împreună cu Cristos. De asemenea să facem o comparație între omul cel vechi și omul cel nou și să înțelegem mai bine cum să trăim în noua noastră realitate.

TEXTUL LECȚIEI: ROMANI 6:1-14

VERSETUL DE AUR: ROMANI 6:5

„În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”– Romani 6:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Nici una dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de bine organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoștințele” lui Pavel și „cunoștința” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Dintre toate cărțile scrise cândva, aceasta este cea care a influențat cel mai mult evoluția și cursul gândirii creștine.

Fiecare creștin ar trebui să studieze conținutul acestei epistole. Ea este „alfabetul” credinței, dar nu se oprește aici, ci, în profunzimi, se dovedește busola tuturor călătoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu învățăturile acestei scrieri este tot una cu a fi „înrădăcinat” în credință și a dobândi certitudini divine în problemele cruciale ale vieții, morții și eternității.

Principiul prezentat la sfârșitul capitolul 5, este că prin ascultarea unui singur Om, cei „mai mulți” care sunt asociați Lui sunt făcuți neprihăniți. Dar lumea și firea pământească ar vrea să tragă de aici concluzia că dacă este așa, nu avem decât să rămânem în păcat. La aceasta apostolul răspunde în ceea ce urmează. Ascultarea lui Cristos a fost ascultare până la moarte, și având parte de moartea lui Cristos, avem parte de această dreptate: dar a avea parte de moarte, ceea ce înseamnă a muri, nu este un lucru care ne face să rămânem în lucrurile față de care suntem morți. „Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în El” (capitolul 6:2)? Chiar mărturisirea creștinismului prin botez, era mărturisirea că am fost botezați pentru moartea lui Cristos, că am avut parte de acea moarte, că suntem identificați cu El în moartea Lui.

Apostolul vorbește aici de învierea noastră cu Cristos: aceasta implică unirea cu El; – dar am fost îngropați cu El prin botez, pentru moarte; omul cel vechi este un lucru judecat și răstignit chiar prin mărturisirea de către noi a creștinismului, pentru ca, precum Cristos cel care a fost înviat dintre morți prin gloria Tatălui, și noi să umblăm în înnoirea vieții. Și dacă este adevărat că am fost identificați cu El în asemănarea morții Lui, această viață nouă va urma, la fel de sigur cum pentru El, viața în înviere prin gloria Tatălui a urmat morții. În rezultatul ei deplin, această urmare este adevărată chiar și cu privire la trupurile noastre: ea nu este încă împlinită; dar ca și creștini noi am luat parte la moartea Lui prin mărturisirea noastră de credință, astfel încât moartea păcatului este partea noastră aici jos pe pământ.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Morți față de păcat (Romani 6:1-5)

• Întrebare retorică (v. 1)
• Răspunsul emfatic (v. 2-5)

2. Vii în Cristos (Romani 6:6-14)

• Libertatea de a nu păcătui (v. 6-11)
• Libertatea de a-L sluji pe Dumnezeu (v. 12-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să păstrăm echilibrul între eforturile noastre personale de a nu păcătui și lucrarea necesară a lui Dumnezeu în nașterea noastră din nou?
• Teama de moarte este normală, însă știind că moartea nu mai are stăpânire asupra noastră cum putem să scăpăm de această frică și să înfruntăm moartea cu bucurie și seninătate?
• Chiar dacă suntem născuți din nou, ispitele sunt încă reale și prezente în viețile noastre. Ce putem face să ne împotrivim diavolului și ispitelor? Ce resurse spirituale putem folosi pentru a ne întări împotriva păcatului?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Odată cu învierea Domnului Isus, vedem că atât noua eră a vieții în înviere, cât și vechea eră a păcatului și zdrobirii există una lângă alta până la întoarcerea Domnului Isus. Acest timp atât al împlinirii promisiunilor, cât și al așteptării desăvârșirii viitoare poate fi numit „Deja/Nu încă”. Această frază surprinde tensiunea care există în această perioadă. 

Prin credința în Domnul Isus, credincioșii trăiesc prin înviere în Duhul Sfânt chiar acum (Efeseni 1:13–14). Aceasta este învierea noastră spirituală și viața nouă în Cristos (2:1, 6; Coloseni 3:1). Plinătatea acestei noi vieți va veni odată cu învierea finală din moartea fizică. Pentru credincios, viața nouă este atât prezentă cât și viitoare. Botezul nostru ne-a unit cu moartea și învierea Domnului Isus Hristos. Odată cu moartea lui, suntem eliberați de robia păcatului. Odată cu învierea Lui, ni se dă o viață nouă. Cu toate acestea, trebuie să alegem cum vom trăi în această nouă libertate. Putem continua să trăim în neascultare, devenind din nou robi ai păcatului. Sau putem alege să trăim în neprihănire, bucurându-ne de viața nouă în Domnul Isus.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cele două persoane denumite Tatăl și tatăl în versetul 38. Să înțelegem și să explicăm ce este libertatea pe care o avem în Fiul și să medităm la diverse căi prin care putem să rămânem în Domnul Isus. 

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 8:31-38

VERSETUL DE AUR: Ioan 8:36

„Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.”  – Ioan 8:36

CONTEXTUL LECȚIEI

Evangheliile după Matei, Marcu și Luca sunt numite sinoptice. Această desemnare implică faptul că aceste Evanghelii spun istoria Domnului Isus din perspective similare. (Pentru un exemplu al acestor asemănări, comparați Matei 24:4–8; Marcu 13:5–8 și Luca 21:8–11.) Cu toate acestea, Evanghelia după Ioan este diferită. În timp ce prezintă tot viața și lucrarea Domnului Isus, Ioan include adesea materiale care nu se găsesc în Evangheliile sinoptice. În alte cazuri, Ioan omite materiale găsit în Evangheliile sinoptice (exemplu: Schimbarea la față a lui Isus în Matei 17:1–9; Marcu 9:2–13; și Luca 9:28–36). 

Faptul că Evanghelia lui Ioan are un accent diferit față de sinopticele nu înseamnă că nu se poate avea încredere în Ioan. Așa cum diferiți observatori ar putea avea diferite perspective, dar exacte ale aceluiași eveniment, descrierea lui Ioan oferă o perspectivă diferită, dar complementară asupra persoanei și lucrării Domnului Isus. Evanghelia după Ioan notează relația specială pe care acesta a avut-o cu Isus (vezi Ioan 13:23; 19:26; 21:7, 20). Mai mult, Ioan a fost unul dintre cei trei martori ai schimbării la față a Domnului Isus (vezi Matei 17:1–8; Marcu 9:2–8; Luca 9:28–36). Ioan a fost printre cei mai apropiați dintre ucenicii lui Isus – avea un loc în primul rând din față în viața Domnului Isus. Prin urmare, se poate avea încredere în relatarea lui Ioan (vezi Ioan 21:24). 

Pasajul Scripturii de astăzi este o parte a unui discurs mai lung care a avut loc la Ierusalim în timpul Sărbătorii Corturilor (vezi Ioan 7:2, 10, 14). Aceasta a fost una dintre cele mai importante sărbători ale lui Israel și datează din timpul lui Moise (vezi Levitic 23:33–36, 39–43; Numeri 29:12–34; Deuteronom 16:13–17; 31:10).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Domnul Isus vorbește (Ioan 8:31-32)
   • Cuvânt și ucenicie (v. 31)
   • Adevăr și libertate (v. 32)
2. Credincioșii reacționează (Ioan 8:33)

• Declarația (v. 33a)
• Întrebarea (v. 33b)

3. Domnul Isus răspunde (Ioan 8:34-38)

• Păcat și robie (v. 34)
• Temporar și permanent (v. 35)
• Fiu și libertate (v. 36)
• Ce și de ce (v. 37-38)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Textele din Ioan 15:11-17 și 1 Ioan 2:3-10 ne oferă un cadru în care Creștinii pot crește ca ucenici ai Domnului Isus. Ce putem învăța despre ucenicie în aceste texte?
• Lecția de astăzi ne învață că există o relație între adevăr și libertate. Ce trebuie să schimbăm din obiceiurile noastre pentru a ne asigura că trăim în conformitate cu adevărul lui Dumnezeu? 
• Ce putem spune celor ce consideră că viața de creștin nu e libertate, ci e constrânsă de multe reguli și legi?
• Care sunt diferențele dintre libertatea în Domnul Isus și ideile despre libertate ale lumii?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Discuțiile moderne cu privire la conceptul de libertate gravitează în jurul ideilor de voință personală, responsabilitate și capacitatea oamenilor de a se exprima fără interferențe. Dar Isus era mai puțin preocupat de libertate în această privință. În schimb, Isus a fost preocupat de libertate și eliberare de strânsoarea insidioasă a păcatului. 

Cei care-l ascultau pe Domnul Isus nu și-au dat seama că trăiau acest tip de robie. Deși credeau că moștenirea lor etnică le oferea libertate, ei trăiau de fapt în sclavie. Așa-zisa lor libertate era o iluzie bazată pe o minciună. Isus a spus adevărul pentru că a rostit cuvintele Tatălui său – o declarație de adevărată libertate. Libertatea care vine de la Tatăl duce la viața veșnică cu Fiul. Cei care tânjesc după această libertate îl vor căuta pe Domnul Isus și Cuvântul Său și vor deveni ucenicii Lui. Astfel, ucenicii lui vor cunoaște adevărul, iar adevărul îi va elibera.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim de prima înfățișare a Domnului Isus după înviere, așa cum a fost relatată de Matei. Să comparăm acea relatare cu cele din celelalte Evanghelii. Să-L lăudăm pe Domnul Isus pentru faptul că a învins boldul morții și a înviat! 

TEXTUL LECȚIEI: MATEI 28:1-10

VERSETUL DE AUR: MATEI 28:10

„Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea”” – Matei 28:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Ucenicii Domnului Isus speraseră că el va fi cel care va răscumpăra pe Israel (Luca 24:19–21), dar el fusese executat cu brutalitate de către conducătorii evrei și oficialii romani (Matei 26:47–27:50). Evenimente de rău augur îi însoțiseră moartea. Un întuneric adânc a acoperit pământul (27:45). Perdeaua templului a fost ruptă de sus în jos, iar un cutremur a spart stâncile și a deschis morminte în zonă (27:51–53). Felul în care a murit Domnul Isus a determinat un centurion roman și alți gardieni să-l recunoască pe Domnul Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu (27:54). 

Matei 28:1–10 este prima dintre cele patru narațiuni despre înviere din Evanghelii (vezi Marcu 16; Luca 24; Ioan 20). Toate acestea prezintă aceeași imagine în linii mari: Isus Cristos a fost răstignit, îngropat și a înviat din morți. Narațiunile despre înviere se completează una pe alta, deoarece afirmă că martorii au văzut un mormânt gol și pe Mântuitorul înviat. Fiecare relatare a Evangheliei contracarează dezinformarea și minciunile preoților și fariseilor care au apărut după învierea Domnului Isus. 

Mulți evrei anticipau că Dumnezeu își va inaugura împărăția în plinătatea ei la sfârșitul istoriei. În acel moment, cei drepți aveau să fie înviați trupesc la viața veșnică (Daniel 12:1–2; Ioan 11:23–26). Deoarece liderii evrei se temeau că ucenicii Domnului Isus vor fura trupul din mormânt și apoi vor pretinde că Domnul Isus este în viață, liderii religioși l-au convins pe Pilat să autorizeze plasarea de paznici la mormânt (Matei 27:62–66).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Mormântul gol (Matei 28:1-7)

• Sosirea femeilor (v. 1)
• Sosirea îngerului (v. 2-4)
• Îngerul vorbește (v. 5-7)

2. Domnul înviat (Matei 28:8-10)

• Femeile ascultă (v. 8)
• Domnul Isus vorbește (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În lecția de astăzi am citit despre un cutremur de pământ. Evenimentele naturale de genul acesta ar trebui să ne facă să ne temem mai mult de Dumnezeu? De ce, sau de ce nu?
• În ce fel vă influențează viața de fiecare zi credința în învierea Domnului Isus?
• Am văzut în textul de astăzi că femeile au fugit să spună și altora despre învierea Domnului Isus. Oare pe noi ce ne împiedică să facem acest lucru? Cum am putea fi mai eficienți în împărtășirea acestei vești bune?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În centrul credinței creștine se află afirmația că Isus a înviat din morți. Aceasta este mărturia femeilor care au văzut mormântul gol și care L-au întâlnit pe Isus înviat. Putem avea încredere în cuvintele lor și putem trăi în lumina mesajului care le-a fost dat. Credincioșii au un nou început și o nouă viață în Cristos. Nu trebuie să ne mai temem de mormânt. Învierea Domnului Isus a schimbat totul și ni s-a încredințat acest mesaj. Pentru că suntem eliberați de frica morții, suntem liberi să trăim pentru Dumnezeu. 

Fie ca viețile noastre să reflecte prezența împărăției lui Dumnezeu pe pământ în așteptarea zilei în care o vom experimenta pe deplin împreună cu El!

SCOPUL LECȚIEI: Să rememorăm spusele Domnului Isus de la Cina cea de taină. Să înțelegem semnificația istorică a Sărbătorii Azimilor și a Paștelor. Să facem o corelare între aceste sărbători și Cina Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 26:17-30

VERSETUL DE AUR: Matei 26:29

„Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.” – Matei 26:29

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de astăzi ne duce la jumătatea săptămânii Paștelui, după ce Domnul Isus și mulți alții sosiseră la Ierusalim pentru sărbătoare. (Alte relatări despre cină se găsesc în Matei 26:26–29; Marcu 14:22–24; Luca 22:17–20; Ioan 13:1–30; compară 1 Corinteni 11:17–34). Dumnezeu a poruncit poporului evreu să sărbătorească sărbătoarea Paștelui în amintirea eliberării lor dramatice din robia Egipteană (Exodul 12). Paștele a devenit o sărbătoare spirituală națională. Dumnezeu poruncise să fie celebrată la Ierusalim în a 14-a zi a primei luni (Levitic 23:5; Numeri 28:16). Aceasta era luna Nissan (numită anterior Aviv în calendarul religios ebraic), care este sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie. În timpul Domnului Isus, grupuri de pelerini duceau mieii pentru jertfă la templul din Ierusalim, unde sângele urma să fie stropit pe altar. Apoi mergeau să sărbătorească la masă împreună cu familiile lor în grupuri de cel puțin 10 persoane. În ciuda importanței centrale a mielului în această sărbătoare, pâinea și rodul viței de vie joacă un rol mult mai important în relatările despre ultima cină a Domnului Isus (vezi Marcu 14:12–26; Luca 22:7–38; contrast cu Ioan 13:1–30). Să nu pierdem din vedere simbolismul absenței animalului din text. Când începe lecția noastră, jertfa era deja prezentă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Pregătirea pentru Paște (Matei 26:17-19)

• Pregătiri (v. 17)
• Instrucțiuni (v. 18-19)

2. Complotul de la Paște (Matei 26:20-25)

• Părtășie (v. 20)
• Trădare (v. 21-25)

3. Paștele și Împărăția (Matei 26:26-30)

• Pâine și Trup (v. 26)
• Pahar și Sânge (v. 27-29)
• Cântarea de încheiere (v. 30)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum trebuie să ne pregătim pentru Cina Domnului? În ce fel îl onorează pe Domnul Isus pregătirea noastră?
• Iuda era unul dintre ucenici însă nu a fost oprit de nimeni în planurile sale păcătoase. Oare noi avem prieteni destul de apropiați în biserică, prieteni ce pot să ne atragă atenția când o luăm pe o cale greșită? Cum putem să abordăm astfel de situații în biserică?
• De ce este importantă Cina Domnului? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Domnul Isus știa că întreaga lui viață a mers spre un Paște final care va fi un act de ascultare supremă. El s-ar pregătit pentru a-și îndeplini misiunea de a fi Mielul de Paște desăvârșit (vezi Ioan 1:29; 1 Corinteni 5:7; Apocalipsa 5:12; 13:8). Viața Lui a fost dată ca jertfă pentru păcatele omenirii, spălându-ne în sângele Lui, astfel încât păcatele noastre să fie iertate. Un ultim Paște cu cei mai apropiați prieteni ai săi a marcat începutul unei noi Cine a Domnului care continuă în centrul închinării creștină până astăzi. 

Temele de amintire și mulțumire i-au unit pe creștinii din întreaga lume timp de aproape 2.000 de ani într-o practică care îl onorează pe Domnul nostru Isus. Tuturor creștinilor li se oferă ocazia să-și amintească de mântuirea miraculoasă a lui Dumnezeu – cu o nouă masă ceremonială împărtășită de o nouă familie. 

Participăm împreună, știind că facem parte dintr-un trup care se află într-un nou legământ cu Dumnezeu, iertat de păcate prin trupul și sângele Domnului Isus. Ceea ce au visat profeții este viața care astăzi ni s-a dat în Cristos. În același timp, tânjim după întoarcerea Împărăției Tatălui când vom sta la masă cu Domnul Isus însuși. Trăim în așteptarea acestei bucurii. Fiecare bucățică de pâine sau înghițitură din rodul viței de vie ne leagă de trecutul, prezentul și viitorul relației noastre cu Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim, și despre motivele pentru care Matei a folosit textul din Zaharia 9:9. De asemenea să înțelegem importanța evenimentului despre care ne amintim astăzi. 

TEXTUL LECȚIEI: MATEI 21:1-11

VERSETUL DE AUR: MATEI 21:5

„Spuneți fiicei Sionului: ‘Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe’.”– Matei 21:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul din Matei 21–28 este dedicat ultimei săptămâni din viața Domnului Isus, înainte și după înviere. Săptămâna aceea a schimbat lumea pentru totdeauna. Textul de astăzi este din ziua de luni din acea săptămână fatidică și prezintă intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim. Acest eveniment este povestit în toate cele patru Evanghelii (vezi Marcu 11:1–11; Luca 19:28–44; Ioan 12:12–19). Matei, Marcu și Luca se suprapun frecvent în prezentările lor, așa că nu suntem surprinși de informațiile împărtășite. Dar este mai rar ca și evanghelistul Ioan să preia un astfel de eveniment. Includerea în toate cele patru Evanghelii vorbește despre importanța intrării triumfale. 

Cu câteva luni înainte, Domnul Isus îi avertizase pe ucenicii săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere mult și apoi să moară (Matei 16:21–28). Petru s-a opus cu putere unei asemenea idei. L-a certat chiar pe Domnul Isus. Ideea morții Domnului Isus era complet străină de ceea ce Petru și ceilalți ucenici au înțeles că este misiunea lui. Când Domnul Isus a intrat în Ierusalim, ucenicii trebuie să fi crezut că speranțele lor de a-L instala pe Isus ca Mesia pământesc erau pe cale să se împlinească. Deși ucenicii nu înțeleseseră încă, moartea Domnului Isus avea să împlinească Scripturile – nu așa cum se așteptau ei. Tema împlinirii profețiilor Scripturii este prezentă constant în Evanghelia lui Matei. De la nașterea Domnului Isus, Matei a făcut aluzie la profeție (Matei 1:1; compară cu Isaia 9:7; Ieremia 23:5; etc.) și a citat-o direct (Matei 1:22–23). Matei explică în relatarea sa despre intrarea triumfală că acest eveniment a împlinit încă o dată profeția și a deschis calea pentru alte împliniri care urmau.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Pregătirea (Matei 21:1-5)

• Cadrul (v. 1a)
• Instrucțiunile (v. 1b-3)
• Realizarea (v. 4-5)

2. Procesiunea (Matei 21:6-11)

• Ascultare (v. 6-7)
• Reacție (v. 8-9)
• Identitate (v. 10-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândindu-ne la profeții și împlinirea lor, oare cum ne ajută credința faptul că avem și cunoaștem Vechiul Testament? E important să-l cunoaștem?
• Chiar dacă intrarea Domnului Isus în Ierusalim se numește triumfătoare, faptul că el a ales un măgăruș drept mijloc de transport, o face mult mai smerită. În momentele în care e nevoie de curaj și îndrăzneală, oare mai are smerenia vreun rol în acțiunile noastre? Cum putem să practicăm smerenia? 
• E tare minunat să-L lauzi pe Domnul în prezența altora și mai ales în mulțimi de oameni. Există oare vreo problemă dacă-L lăudăm pe Domnul numai împreună cu alții? Putem să o facem și singuri? Care e diferența?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Citind pasajul de astăzi din Scriptură, rămânem cu o întrebare: cine este Domnul Isus? Este El doar un învățător bun, care își bazează învățătura pe legile lui Dumnezeu? Sau poate este doar un profet, căruia i s-a dat o lumină de la Domnul? Sau este el Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel promis, trimis să salveze lumea de păcat și moarte? Pe baza răspunsului nostru, avem și o decizie de luat: îl vom urma? 

În zile precum cea descrisă în această lecție, a-l urma pe Domnul Isus nu este doar ceea ce trebuie să facem; este cel mai minunat lucru! Vrem să-L urmăm pe Cristos atunci când El este celebrat de toți cei pe care îi cunoaștem. Și într-adevăr, a-l urma pe Domnul Isus este cea mai minunată cale în viață (Ioan 10:10b; 14:6). Dar nu trebuie să uităm că Domnul Isus se îndrepta spre cruce. Împreună cu Domnul Isus trăim cu toții o mare fericire, dar tristețea, durerea, trădarea și pierderea vor fi în continuare în viața noastră așa cum au fost și în viața Lui. Aceasta este realitatea unei vieți trăite într-o lume stricată de păcat. Îl vom urma chiar și atunci când știm că Domnul Isus s-ar putea să ne conducă la și mai multă durere decât dacă pur și simplu l-am privi trecând? Ce ne dă puterea de a sta lângă El când cei din jur renunță la ramurile de finic și, în schimb, întind mâna după pietre (Ioan 8:59)? 

Cunoscându-l mai bine pe Domnul Isus și întărindu-ne relația noastră cu El putem să continuăm umblarea cu El. Pregătirea noastră pentru o luptă extraordinară începe în pregătirile obișnuite: petrecerea timpului în Cuvânt și în rugăciune, căutând călăuzirea Duhului; închinarea cu biserica, trupul lui Cristos; slujindu-ne frații și surorile, pe vecinii noștri și chiar și pe dușmanii noștri. Să-L sărbătorim pe Domnul Isus în toate împrejurările și să-L urmăm, chiar și până la moarte.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem și să explicăm poruncile enumerate în textul Scripturii din lecția de azi. Să medităm asupra smereniei și a modului în care putem să fim mai smeriți în modul în care-L slujim pe Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Deuteronom 8:1-11

VERSETUL DE AUR: Deuteronom 8:11

„Vezi să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzești poruncile, rânduielile și legile Lui, pe care ți le dau azi.”  – Deuteronom 8:11

CONTEXTUL LECȚIEI

Acțiunea din lecția de astăzi se petrece „dincoace de Iordan, în vale, față în față cu Bet-Peor, în țara lui Sihon, împăratul amoriților” (Deuteronom 4:46), în jurul anului 1406 î.Cr. Israeliții unei noi generații care urmau să intre în țara promisă sunt cei care primesc aceste porunci. Moise avea să moară în curând pe Muntele Nebo, situat în Moab (capitolul 34), fiindu-i interzis să intre în țara promisă din cauza neascultării sale la Meriba (Numeri 20:7–12). 

Deuteronom este un tratat de reînnoire a legământului, rostit de Moise într-o serie de discursuri (Deuteronom 1:1–4:43; 4:44–28:68; etc.). În aceste discursuri, el a povestit legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu Israel la Muntele Sinai cu vreo patru decenii înainte. Acest legământ este foarte asemănător cu un anumit tip de tratat antic din Orientul Apropiat numit legământ de suzeranitate. În astfel de legăminte, un rege suveran (suzeranul) scria termenii unui acord cu un rege mai slab (vasalul). Acest lucru presupunea, în general, ascultare din partea vasalului în schimbul anumitor protecții și beneficii din partea suzeranului. Legămintele tipice de suzeranitate au conținut cel puțin șase părți: (1) o introducere, (2) o bază istorică pentru tratat, (3) prevederi generale urmate de (4) prevederi specifice, (5) mărturie divină și, în final (6) blesteme pentru neascultare și binecuvântări pentru credincioșie.

Capitolele 5-11 din Deuteronom reprezintă punctul culminant al cărții. Aici sunt povestite cele Zece Porunci (capitolul 5; comparați Exodul 20:1–17 și Deuteronom 4:13; 10:4). Aceasta este urmată de o expunere a modului în care să-L iubești și să-L asculți pe Domnul (capitolele 6–11). Textul nostru de astăzi, din Deuteronom 8:1–11, se încadrează în prevederile generale din al doilea discurs. 

O modalitate utilă de a clasifica legile în Biblie este de a face distincția între legile condiționate și cele necondiționate. Legile necondiționate sunt cele Zece Porunci. Ele sunt principii de bază pentru relația de legământ a lui Israel. Legământul recunoaște o relație, iar aderarea la reguli menține relația. Legile condiționate încep pe bună dreptate cu o clauză condițională (începând cu „dacă” sau „când”, fie exprimat, fie subînțeles), urmată de o judecată declarativă (începând cu „atunci”, fie exprimat, fie subînțeles; exemple: Exod 21:28–29 ; 22:26–27).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Adu-ți aminte (Deuteronom 8:1-5)
   • Cine ține viitorul în mâna Lui (v. 1)
   • Cine s-a îngrijit de tine în trecut (v. 2-5)
2. Gândește-te la viitor (Deuteronom 8:6-11 )

• Cum să umbli (v. 6)
• În ce țară vei merge (v. 7-10)
• Ce eșecuri să eviți (v. 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Dumnezeu este cel care s-a îngrijit de noi, cel care ne-a binecuvântat și trebuie să nu uităm aceste lucruri. Gândindu-vă la trecut și la modul în care a acționat Dumnezeu în viața voastră, și din perspectiva versetului 3, în ce fel v-au ajutat experiențele care v-au smerit, și ce ați învățat despre propriul caracter? 
• Gândindu-vă la versetul 7, credeți că Dumnezeu ne-a adus și pe noi într-o țară bună? De ce, sau de ce nu? Se referă aici termenul de țară doar la patrie, sau și al alte lucruri? 
• Care sunt așteptările lui Dumnezeu cu care ne e cel mai greu să ne conformăm zilnic? Ce am putea face ca să ne fie mai ușor?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dumnezeu ne-a dat porunci pe care să nu le uităm, legi după care să trăim. Pacea noastră depinde de aceste lucruri. Trebuie să trăim cu credincioșie pe baza acestor porunci și legi (vezi Ioan 14:21). Deși s-au schimbat multe între momentul în care Israel a stat la granița țării promise și această perioadă a bisericii, și noi suntem chemați să ne amintim tot ceea ce a făcut Domnul pentru noi. 

Noi nu suntem autosuficienți – Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce avem. Trebuie să ne privim la el atât în vremuri de nevoie, cât și de belșug. Doar atunci când îl onorăm pe El și ne temem de El, îi putem chema pe alții la același respect. Și, desigur, aducem nu numai cunoașterea legii lui Dumnezeu, ci și pacea iertării lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus. Dragostea Lui ni s-a arătat; haideți să o arătăm și lumii care privesc. Numai atunci vom experimenta viața în propriul nostru pământ bun – lumea creată de Dumnezeu – și mai departe, în Raiul Său.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce emoții caracterizau sărbătorile de Paște și cea a Azimilor și să facem o comparație între sfințirea primului templu cu sfințirea celui de-al doilea (1 Împ. 8:62-66). Să ne gândim cum am putea organiza o sărbătoare în cinstea credincioșiei și a purtării de grijă ale lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: EZRA 6:13-22

VERSETUL DE AUR: EZRA 6:16

„Copiii lui Israel, preoții și leviții și ceilalți fii ai robiei au făcut cu bucurie sfințirea acestei Case a lui Dumnezeu.” – Ezra 6:16

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de astăzi continuă relatarea din Ezra 6:1–12 (vezi lecția precedentă). Evreii care se întorseseră sub conducerea lui Zorobabel, au reconstruit temelia templului din Ierusalim (Ezra 3:8). După ce a început lucrarea, oficialii persani au întrebat sub a cui autoritate au reconstruit (5:3–5). Regele persan Darius a răspuns și a reiterat o poruncă a regelui Cirus. Abia atunci evreii au fost liberi să reconstruiască fără teama de amestec din afară (6:1–5). În plus, regele Darius a sprijinit financiar reconstrucția (6:8–9). Evreii au putut să reconstruiască un loc potrivit pentru închinarea înaintea Domnului. 

Adesea, oamenii acordă importanță și semnificație unor anumite locuri. Așa că nu ar trebui să fie deloc surprinzător faptul că evreii care prețuiau templul au sărbătorit reconstrucția acestuia. Templul marca locul prezenței lui Dumnezeu împreună cu poporul său (1 Împ. 8:27–30). Dar când poporul lui Israel nu asculta de Dumnezeu, prezența Lui părăsea templul (Ezechiel 10:1–18). Templul (și predecesorul său, cortul întâlnirii) le-a permis israeliților să experimenteze prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor. A ajutat poporul lui Israel să urmeze în mod corespunzător poruncile lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 12:11). 

Construcția templului a fost doar primul pas. Clădirea trebuia să fie sfințită pentru a semnifica sfințenia ei înaintea lui Dumnezeu. Și templul din timpul lui Solomon a trebuit să fie sfințit. Au fost oferite jertfe și poporul lui Dumnezeu a sărbătorit bunătatea Lui (1 Împărați 8:62–66; 2 Cronici 7:4–11). În numeroase cazuri, templul a suferit modificări. De exemplu, regele necredincios Ahaz a îndepărtat anumite părți (2 Împărați 16:17–18). Ca răspuns, liderii credincioși au reinstituit anumite practici (23:21–23). Era important ca templul să fie curățit (vezi 2 Cronici 29). Chiar și atunci când este folosit necorespunzător, importanța templului nu a fost pierdută. A rămas ca un loc sfânt unde prezența lui Dumnezeu a fost declarată poporului Israel.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sfințirea Templului (Ezra 6:13-18)

• Liderii și colaboratorii (v. 13)
• Bătrânii și proorocii (v. 14-15)
• Preoții și fiii robiei (v. 16-18)

2. Sărbătoarea (Ezra 19-22)

• Paștele (v. 19-21)
• Azimile (v. 22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În lecția de astăzi am văzut ce importante sunt relațiile cu cei din jurul nostru. Cum putem fi o binecuvântare ca biserică pentru cei din cartierul nostru, sau chiar din orașul nostru? 
• Poporul a sărbătorit cu bucurie sfințirea casei lui Dumnezeu. Ce putem face ca să fim și noi caracterizați de bucurie atunci când ne închinăm Domnului?
• Am văzut în textul de astăzi că israeliții erau foarte bine organizați. Erau preoții, erau leviții și apoi poporul. Cum ne-am putea și noi organiza mai bine ca biserică pentru diverse slujiri? În același timp, de ce spune Pavel în 1 Cor 12:27 că biserica este un trup?
• Pentru ca Dumnezeu să lucreze prin noi, trebuie să avem o anumită atitudine în viața noastră. Ce atitudine a inimii e absolut necesară pentru credincioși?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Templul reconstruit a fost rezultatul promisiunii și credincioșiei lui Dumnezeu față de poporul Său. Drept urmare, fii exilului și-au exprimat închinarea plină de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu. Aceste expresii au luat forma care le fusese prescrisă cu secole înainte. Sfințirea templului și sărbătorile de sărbătoare i-au invitat pe evrei să-și exprime bucuria față de Dumnezeu. Încă o dată, oamenii au putut experimenta relația corectă cu Dumnezeu, un adevărat motiv de bucurie și sărbătoare. 

Comunitatea noastră de credință poate fi hotărâtă să construiască noi clădiri și să desfășoare noi programe. Dar principala noastră provocare atunci când construim este să răspundem cu bucurie la chemarea lui Dumnezeu. Credincioșia lui Dumnezeu față de noi cere un astfel de răspuns! De pe această temelie suntem chemați să construim lucrări de slujire ca o revărsare a credincioșiei lui Dumnezeu. În cele din urmă, acestea devin un semn pe care lumea din jur poate să îl vadă.