Ce îți aduce bucurie? – 1 Cor. 13:6
Școala duminicală – 5/29/2016
Versetul de aur: 1 Cor. 13:6
Textul din 1 Corinteni 13, despre „o cale nespus mai bună“ – dragostea – merge mai departe și vorbește despre bucurie, despre lucrurile de care dragostea se bucură și despre cele de care ea nu se bucură. Ne amintim că biserica din Corint a avut și ea problemele ei – o biserică în care au fost partide, o biserică în care au fost dezbinări, o biserică în care au fost păcate, o biserică în care a fost nemulțumire pentru darul pe care l-a primit fiecare, o biserică în care unii au dorit locul altora. În fața tuturor acestora, soluția, calea de urmat, este dragostea. (Ne amintim că acest text din 1 Corinteni 13 are o structură ușor de identificat: în prima parte, în versetele 1-3, apostolul Pavel vorbește despre „necesitatea dragostei“, de la versetul 4 la 9 apostolul Pavel vorbește despre „caracterul dragostei“, sau natura dragostei, iar începând cu versetul 8 și până la sfârșit apostolul Pavel vorbește despre „permanența dragostei“, sau dragostea nu se va sfârși niciodată.)
Vesetul 6 prezintă două lucruri, unul negativ, iar celălalt pozitiv. „Dragostea nu se bucură de nelegiuire.“ Cuvântul tradus prin „nelegiuire“ poate fi tradus și prin „nedreptate“, și se referă la acea acțiune care nu este potrivită cu voia lui Dumnezeu, cu dreptatea lui Dumnezeu. Dragostea niciodată nu se bucură de așa ceva. În scrierile apostolului Pavel, nelegiuirea, sau nedreptatea, este un concept pe care el în trasează cu mare grijă, este un concept teologic important. Textul de la care pornim pentru explicarea acestui concept se găsește în Romani 1;18 – „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înădușă adevărul în nelegiuirea lor“. Ca și în textul din 1 Corinteni 13, și aici, în Romani 1, nelegiuirea, sau nedreptatea, apare în discuție alături de un alt concept, si anume adevărul. Relația dintre ele este ușor de identificat – nelegiuirea este împotriva adevărului, nelegiuirea vrea să elimine adevărul, nelegiuirea vrea să-l înădușe, să-l reprime, să-l omoare, să-l sufoce.
Tot în Romani 1, la versetul 29, găsim următoarele: „astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase, sunt bârfitori…“ Nelegiuirea nu doar că luptă împotriva adevărului, ci ea se cuibărește în inimile oamenilor. Acest pasaj (Romani 1:18-29) discută următoarele idei principale: nelegiuirea înădușă adevărul la nivelul inimii și la nivelul gândurilor, deșertăciunea și întunericul câștigă teren atunci când oamenii resping adevărul revelat al lui Dumnezeu, atunci când oamenii dau la o parte cea ce le-a spus Dumnezeu, ceea ce le-a arătat Dumnezeu. Când se întâmplă așa ceva, în locul adevărului și în locul luminii se așază și cuprinde întunericul, iar acest lucru se întâmplă la nivelul minții, al gândurilor, și la nivelul inimii. În felul acesta nelegiuirea ajunge și îl umple pe om, îl cuprinde, îl înfășoară, îl copleșește, iar aceasta atrage asupra omului mânia lui Dumnezeu.
Aceeași temă este reluată și în textul din Romani 3:5 – „Dar dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Își dezlănțuiește mânia? Vorbesc în felul oamenilor.“ Starea aceasta a omului cuprins de nelegiuire arată, prin contrast, cât de diferit este Dumnezeu, cât de drept este Dumnezeu, iar acest contrast explică rezultatul: mânia lui Dumnezeu. Este același argument ca și în Romani 1 – „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor“. Omul dorește să elimine ceea ce a spus Dumnezeu, ceea ce a arătat Dumnezeu, ce a identificat Dumnezeu ca fiind bun, ca fiind drept.
În Romani 6:13 apostolul Pavel spune următoarele lucruri: „Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați, și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca niște unelte ale neprihănirii.“ Așadar, după ce nelegiuirea cuprinde inima, după ce umple viața, ea ajunge și folosește mădularele noastre ca și niște instrumente pentru răspândi mai departe nelegiuirea, neadevărul. Omul ajunge un instrument de propagare a răului. Având în vedere această stare a lucrurilor, este limpede de ce „dragostea nu se bucură de nelegiuire“. Nelegiuirea este un dușman al lui Dumnezeu, se opune adevărului lui Dumnezeu, îl folosește pe om pentru a răspândi mai departe nelegiuirea. Calea „nespus mai bună“ a dragostei se împotrivește acestei practici, calea dragostei, viața dragostei, practica dragostei se împotrivește căii răutății, practicii nelegiuirii.
Tema nelegiuirii în opoziție cu adevărul apare din nou în 2 Tesaloniceni 2:11-12 – „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.“ Adevărul nu este crezut, iar minciuna place – acesta este motivul pentru care nelegiuirea are câștig de cauză în atâtea vieți, în atâtea inimi. Calea nespus mai bună a dragostei se împotrivește „plăcerii de o clipă a păcatului“ (Epistola către evrei), nu se bucură atunci când răul se propagă, nu se bucură atunci când nedreptatea este înfăptuită, nu se bucură atunci când nelegiuirea este înfăptuită. De asemenea, dragostea nu se bucură atunci când vede cum oamenii sunt nedreptățiți și nu va încuraja nedreptățirea altora.
„Dragostea se bucură de adevăr.“ Care sunt lucrurile care îți aduc bucurie, care sunt lucrurile pe care atunci când le vezi îți aduc zâmbet, ce anume te face să fii bucuros? Din viață vedem că suntem bucuroși atunci când suntem sănătoși, când ne merge bine, când avem ce ne trebuie, ne bucurăm atunci când reușim, când realizăm ceva ce ne-am propus. Însă textul nostru aduce un lucru esențial pe care noi trebuie să-l practicăm, să-l trăim în relațiile noastre unii cu alții, și anume, să ne bucurăm de adevăr, de dreptate. Când trăiești și slujești între oameni, când lucrezi împreună cu alții, când mergi împreună cu alții pe aceeași cale, dragostea te va face să te bucuri adevăr, de dreptate, să te bucuri ori de câte ori se întâmplă ceva după voia lui Dumnezeu.
2 Corinteni 4:2 este un text de bază cu privire la tema adevărului – „Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.“ În acest text se vede că acestea două, Cuvântul lui Dumnezeu și adevărul, sunt una. Prin arătarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de conștiința oricărui om. Cei care merg pe calea dragostei nu strică Cuvântul lui Dumnezeu, cei care merg pe calea dragostei prețuiesc adevărul lui Dumnezeu. Ei au „dat la o parte orice meșteșug rușinos orice viclenie, orice uneltire“ – ei știu că dumnezeul acestui veacului orbește mintea celor necredincioși, ca să nu vadă cum strălucește slava lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos, și ei aduc și vestesc adevărul. Așadar, ceea ce vrea să spună apostolul Pavel este că prin lucrarea noastră legată de adevăr noi putem propaga cunoașterea lui Dumnezeu, noi putem scoate în evidență, putem arăta clar locul în care Dumnezeu poate fi cunoscut, și anume prin Cristos, Fiul Său. Acolo este locul în care Dumnezeu s-a descoperit pe deplin, acolo este locul în care adevărul a ajuns la culme, la cea mai mare claritate. Cât ești tu de bucuros că Dumnezeu a dat la o parte întunericul, ți-a luminat mintea și poți cunoaște acum adevărul?
Așadar, aceasta este bucuria pe care o are dragostea – când adevărul lui Dumnezeu este răspândit, astfel încât și alții să ajungă la mântuire, la cunoașterea lui Dumnezeu. 2 Corinteni 6:10 vorbește despre veselie în ciuda întristării: „ca niște întristați, și întotdeauna suntem veseli, ca niște săraci, și totuși îmbogățim pe mulți, ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile“. Bucuria din viața creștinului este o bucurie lăuntrică, o bucurie pe care o aduce adevărul, o bucurie care se îmbogățește atunci când adevărul se răspândește. Aceasta este bucuria dragostei. Este bucuria mare că suntem în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, că suntem în ogorul lui Dumnezeu în care creștem, că suntem casa lui Dumnezeu în care locuiește Duhul lui Dumnezeu – și că și alții ajung aici. Dragostea se bucură de adevăr – de ajungerea la adevărul lui Dumnezeu, la Cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea se bucură când îl vede trăit în viețile oamenilor. Dragostea se bucură când adevărul lui Dumnezeu dă naștere pocăinței în inimile oamenilor. „Totuși acum mă bucur“, spune Pavel (2 Corinteni 7:9), „nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință , căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu.“ În urma mustrării vine întristarea, dar când întristarea din cauza mustrării duce la pocăință, atunci vine bucuria – omul zdrobit este omul care aduce bucurie, pentru că este omul în viața căruia Dumnezeu poate lucra, este omul pe care Dumnezeu îl poate folosi, pe care-l poate crește.
Omul care iubește nu se bucură de nelegiuire, pentru că nelegiuirea răspândește împărăția întunericului, omul care iubește se bucură de adevăr – adevărul îl schimbă, adevărul îl înnoiește, adevărul smerește, adevărul ridică. Atunci când în biserică avem dragoste – când nu ne bucurăm de nelegiuire, ci ne bucurăm de adevăr -, atunci întărim și zidim biserica. Avem nevoie de această trăsătură a dragostei pentru a avea o comunitate sănătoasă, o comunitate care stă în centrul voiei lui Dumnezeu. Să umblăm deci pe această cale nespus mai bună, și Dumnezeu să ne ajute la aceasta.